Acțiuni sociale

Împreună, curățăm ambrozia pe digul Lacului Morii!

În zilele de sâmbătă, 20 și 27 iunie a.c., în București sector 6, zona Lacul Morii (coordonate gps), începând cu ora 9:30, Pădurea București dă startul acțiunii de igienizare a locului și de combatere a ambroziei. Vă invităm alături de noi pentru un apel comun la implicarea în acțiuni civice simple a tuturor.

Întâlnirea voluntarilor va fi la 9.30 în intersecția Calea Crângași cu digul Lacului Morii, sub salcia mare, colț cu Parcul Crângași.

Colectarea deșeurilor se va realiza selectiv (hartie, carton, plastic, ambalaje). Voluntarii vor respecta regulile de distanțare socială purtând măști și mănuși.

Voluntariatul este despre altruism, despre solidaritate și în primul rând despre noi. Despre capacitatea noastră de a ne implica în ceea ce se înseamnă conviețuirea civilizată în comunități și în spații comune.

La finalul acțiunii, copiii prezenți vor putea face un picnic pe insula Lacul Morii.

Mai multe informații puteți găsi pe pagina de Facebook a evenimentului.

Lasă un răspuns