De ce homeopatia nu este un tratament pentru alergii
Desi s-a demonstrat in mod repetat ca homeopatia este strict efect placebo, totusi homeopatia apare ocazional in discutii online, ca o solutie impotriva alergiilor, dar si in reclame comerciale sau cereri de informatii.
Efectul placebo nu este de ignorat, puterea corpului uman de autovindecare fiind miraculoasa in nenumarate cazuri. O atitudine pozitiva, speranta si sustinerea celor apropiati sunt factori dovediti care amplifica efectul placebo si cresc sansele de vindecare.
Homeopatia insa este partea comerciala a acestui proces, industria care profita de puterea omului de autovindecare, ii umple canalele TV cu reclame, bulevardele cu „farmacii naturiste” si dulapiorul de medicamente cu pilule din zahar si lactoza, in timp ce mari corporatii producatoare de nimic fac profituri astronomice.
Ce este homeopatia
Conform Wikipedia, homeopatia este o pseudoștiință, formă a medicinei alternative, în care medicii tratează pacienții cu preparate foarte diluate care se crede că provocă oameniilor sănătoși simptome similare cu cele prezentate de către pacient. Comunitatea științifică din Marea Britanie consideră homeopatia la fel de eficace ca un placebo. Pseudoștiința constă în cunoștințe, metodologii și/sau practici care încearcă în mod eronat, deliberat sau prin ignoranță, să treacă drept științifice.
Remediile homeopate se prepară prin diluări succesive ale ingredientului activ (de obicei pană la punctul în care acesta nu se regăseste în soluția finală). Unitățile de măsură folosite sunt:
- C; Scara C a fost creată de Hahnemann și fiecare nivel reprezintă un factor de diluare egal cu 100; de exemplu 2C înseamnă ca o unitate din ingredientul activ se regăseste in 10000 de unitati de soluție. Hahnemann a recomandat 30C pentru majoritatea remediilor (ceea ce reprezintă un factor de diluare de 10^60). Comparativ, 12C este aproximativ echivalent cu concentratia unei soluții obținute prin diluarea unui varf de sare într-o cantitate de apă egala cu cea din oceanul Atlantic. In practică, concentrații de 200C (folosite spre exemplu in Oscillococcinum – un remediu homeopat des folosit pentru gripă) nu sunt neobisnuite (200C reprezinta o moleculă ingredient activ in 10^400 molecule de soluție; ca punct de referință – universul are 10^80 atomi).
- D (sau X); reprezintă o scara zecimală (fiecare nivel corespunde unui factor de diluare egal cu 10)
Tot de la marele producator Boiron, o firma cu vanzari de 9,2 milioane Euro in 2019, doar in Romania, puteti achizitiona Histaminum 30 CH.
Utile în timpul sezonului de alergie, remediul homeopatic Histaminum ajută la ameliorarea simptomelor alergiilor.
De la febra fânului la alergiile sezoniere regulate, Histaminum din Boiron oferă suport natural, sigur pentru alergii.
Avand o concentrație 30 CH, are deci o molecula de Histaminum muriaticum (nu am reusit sa aflu ce inseamna) la 10^30 molecule de zahar si lactoza. Adica dintr-o capsula, a 10.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000 parte este substanta activa, restul zahar si lactoza.
Exista si sustinere. De ce?
Unii doctori susțin acest sistem homeopatic. Asta deoarece este bine pentru pacient sa ia zilnic o pastiluta de nimic, dar obligatoriu sa nu cumva sa mai fumeze, sa bea si sa consume grasimi sau mezeluri pe toata perioada tratamentului de cateva saptamani. Cu o pastila micuta de zahar, pacientul capata speranta in vindecare (efect placebo amplificat) si un stil de viata mai sanatos, macar pentru o perioada.
Insa, alergiile nu se pot trata cu placebo. Cel putin nu la fel precum „racelile”, care in 7 zile trec cu tratament si in o saptamana fara tratament. Alergia reprezinta o reactie la nivel celular a corpului impotriva unor alergeni, si prin „puterea mintii” nu iti poti stopa corpul sa reactioneze in continuare la acel alergen.
Soluții eficiente
Daca ati fost depistati pozitiv la alergie (prick test, test de sange specific, etc), aveti trei optiuni:
1) tratament de desensibilizare. Cu mentiunea ca are o eficienta discutabila. Producatorul declara ca tratamentul are succes in 70% din cazuri dupa un tratament de 5 ani, insa acel producator a fost inchis de autoritati pentru borcane incurcate la propriu, iar pacientii nu au putut lua tot tratamentul, deci eficienta a scazut si mai mult. Tratamentul fiind suportat integral de pacienti, nefiind decontat de asigurarile de sanatate de stat.
2) reducerea simptomelor cu antihistaminice. Aici trebuie sa stabiliti cu alergologul dvs. ce anhistaminice vi se potrivesc mai bine, cu efecte secundare cat mai mici. Anumite antihistaminice, in special cele de veche generatie, pot avea efecte secundare grave.
3) suportarea simptomelor sau mutatea in zone fara alergen (daca e posibil). In cazul ambroziei, aceasta nu creste la altitudini de peste 750 de metri, deci vara la munte simptomele ar trebui sa fie mai reduse.
Pana cand nu apar studii stiintifice care atesta faptul ca homeopatia poate trata alergiile, le recomand tuturor sa aleaga solutiile consacrate, din cele trei mentionate mai sus. Nu mariti profitul magazinelor „naturiste” si al corporatiilor producatoare de drops-uri de zahar in timp ce suferiti simptome de alergie, la placebo trebuie apelat doar daca nu exista alte variate posibile.
Cateva link-uri de studiat:
https://www.economist.com/blogs/economist-explains/2014/04/economist-explains
https://www.nhmrc.gov.au/guidelines-publications/cam02
https://publications.parliament.uk/pa/cm200910/cmselect/cmsctech/45/4502.htm
https://en.wikipedia.org/wiki/Homeopathy
https://en.wikipedia.org/wiki/Placebo
Unul dintre cele mai eficiente remedii naturale pentru alergia la ambrozie este polenul crud.
Spre deosebire de polenul purtat de vânt, acesta nu produce alergii, ci, din contra, ajută la prevenirea și tratarea acestora. Conform studiilor realizate, consumul regulat de polen crud poate reduce simptomele alergiei cu până la 40%. Poţi citi aici mai multe despre cum poţi trata alergia la ambrozie cu polen crud. https://www.apiland.ro/blog/sanatate/tratament-naturist-alergie-la-ambrozie
Greu gasesti un articol despre homeopatie cu mai multa dezinformare si manipulare decat aceasta. Nu stiu ce homeopat a recomandat autorului sa nu mai manance grasimi si mezeluri cand isi administreaza homeopate si nici cine la dezinformat cu privire la mecanizmele homeopatiei pe care le confunda cu efectul placebo.
Sunt total de acord cu dumneavoastră. Articolul denotă o necunoaștere crasă și este clar tendențios.