Legislatie

S-a decis: doar o amendă pentru cultivarea ambroziei

Conform proiectului de lege 49/2020, companiile care au ambrozie pe propriile terenuri și nu iau măsuri pentru a o distruge ar fi riscat inclusiv o amendă zilnică, potrivit unui proiect respins definitiv la Camera Deputaților și care nu se va aplica.

Proiectul de lege venea cu anumite propuneri concrete pentru sancționarea mai agresivă a firmelor și persoanelor fizice care nu iau măsuri pentru combaterea buruienii ambrozia. Deși propunerea a trecut inițial de Senat, aceasta a fost respinsă de Camera Deputaților.

Concret, odată cu aplicarea amenzii iniţiale proprietarilor de terenuri infestate urma să li se dea un termen de șapte zile pentru a lua măsuri pentru distrugerea ambroziei. Dacă acest termen nu era respectat, atunci proprietarii ar fi fost amendați cu 500 de lei pentru fiecare zi de întârziere, până când acționau (însă nu s-ar fi aplicat pentru mai mult de 20 de zile). De exemplu, pentru o întârziere de 5 zile, amenda suplimentară ar fi fost de 2.500 de lei, iar pentru 20 de zile – 10.000 de lei.

De asemenea, proiectul mai conținea și ajustare privind persoanele care pot aplica amenzi dar şi o majorare a amenzilor minime pentru persoanele fizice și cele juridice. Ultima actualizare a acestora a avut loc prin Legea 129/2020.

Din 2019, autoritățile au fost împuternicite legal să identifice terenurile infestate cu ambrozie și să aplice amenzi proprietarilor care nu înlătură această buruiană.

Lasă un răspuns