Ambrosia Artemisiifolia L. (Floarea Pustei) – 3 aspecte importante
Generalităţi despre Ambrosia Artemisiifolia
Ambrosia Artemisiifolia (iarba pârloagelor) se găseşte frecvent de-a lungul şoselelor şi al căilor ferate, atât în intravilan, cât şi în extravilanul localităţilor. Aceasta este o specie invazivă, inclusă în lista oficială a buruienilor de carantină, caracterul nociv al speciei fiind cauzat de afecţiunile alergice pe care le provoacă în perioada înfloririi.
Ambrosia Artemisiifolia este o plantă originară din America de Nord, la noi în ţară, s-a aclimatizat recent, putând fi întâlnită cu precădere pe Valea Mureşului, în Banat, în judeţele Bihor, Vaslui, Giurgiu.
În contextul încălzirii globale a crescut foarte mult producţia de polen de Ambrosia Artemisiifolia; cantitatea de polen se dublează în perioadele de secetă şi temperaturi crescute, planta având o perioadă lungă de înflorire (din iulie până la sfârşitul toamnei). Ambrosia Artemisiifolia reprezintă una dintre cauzele principale ale rinitelor alergice din Canada, SUA şi Europa. Polenul Ambrosiei Artemisiifolia este unul dintre factorii agravanţi ai astmului bronşic la sfârşitul verii.
În Ungaria şi Austria, combaterea plantei Ambrosia Artemisiifolia este reglementată prin lege de mai mult de 10 ani, cetăţenii unguri riscând amenzi de 200.000 de forinţi (aprox. 3000 lei) dacă nu o distrug din grădinile proprii sau din jurul imobilelor (consultat la 30.07.2011).
Origine şi răspândire
Specia Ambosia artemisiifolia face parte din grupul plantelor care în mod curent poartă numele de ”plante rele”, a fost identificată ca buruiană în anul 1838 în SUA după scrierile lui WAGNER şi BEALS din 1958. Primele informaţii asupra acestei specii în România datează din anul 1908. Planta este prezentă în zona Banatului, în Sighet, în Moldova şi în Muntenia. Semnalările pe teritoriul României a speciei Ambrosia artemisiifolia din acea perioadă, au identificat doar exemplare individuale sau populaţii foarte mici, botaniştii neacordându-i un prea mare interes, necunoscând efectul dăunător cauzat de polenul florilor acestei plante atunci când ea trăieşte în populaţii întinse.
După anul 1990, numeroase terenuri agricole au fost abandonate, au avut loc masive defrişări în sectorul silvic, buruienele din culturile agricole nu au fost combătute astfel că pe marginea şoselelor şi a căilor ferate, Ambrosia Artemisiifolia s-a extins foarte mult în flora spontană, invadând până şi culturile agricole, trăind în populaţii întinse care ocupă adesea mai multe hectare (DINESCU, 2005).
Morfologia Ambrosiei Artemisiifolia
Rădăcina este pivotantă, poate atinge până la 3 metri lungime atunci când creşte pe soluri nisipoase şi până la 1,2-1,5 metri pe soluri mai compacte.
Tulpina (fig. 1.) este înaltă şi dreaptă, brăzdată în lungime, are înălţimea între 30-120 cm (înălţimea medie e de 70 cm). Ramificată la bază, tulpina dă plantei un aspect de tufiş (când dispune de suficient spaţiu de dezvoltare).
Când planta se dezvoltă pe terenuri aride şi seci sau pe bordurile şoselelor, tulpina poate fi scurtă şi foarte robustă, atingând numai 10 cm. Frunzele (fig. 2.) sunt subţiri, lungi de 5-10 centimetri, verzi, sectate, opuse la bază, în înălţimea plantei devin alterne. Cele de la baza tulpinii sunt late, sectate, au aceeaşi culoare şi au peţiolul scurt.
Mugurii florali apar la sfârşitul lunii iunie apoi devin flori, grupate în inflorescenţe.
Florile bărbăteşti, care apar în luna iulie, sunt grupate în inflorescenţe verzui numite capitule, sunt sferice, au 3-5 mm, capitulele sunt reunite în spice subţiri, situate la extremităţile tulpinii. Fiecare spic este format din 20-50 capitule. Capitulele au formă de capsule răsturnate şi sunt ataşate la spic cu ajutorul unui peţiol.
Începând cu luna august, florile bărbăteşti emit polenul, producţia de polen atinge apogeul în luna septembrie – culmea polenului – emisia de polen se încheie la începutul lunii octombrie. În condiţii ideale, ambrosia emite o cantitate mare de polen în condiţii dificile însă, planta este capabilă sa producă numeroase flori care nu vor produce polen.
Grăunciorul de polen are diametrul de 20 microni, este sferic, este foarte uşor, suprafaţa sa este acoperită de nişte excrescenţe caracteristice numite spini. La maturitate, fiecare floare femeiască fecundată de polen, va genera o cantitate mare de fructe numite achene.
Seminţele de culoare maro-gălbui până la maro-închis, sunt prevăzute cu 5-6 spini tociţi, triangulari, repartizaţi regulat (uniform) pe suprafaţa seminţei. Seminţele germinează primăvara când este destul de cald. Cotiledoanele seminţelor sunt cărnoase, au lungime medie iar peţiolurile sunt uşor vizibile (DINESCU, 2005).
Seminţele sunt capabile să reziste şi să germineze după o perioadă de latenţă de mai mulţi ani. De obicei, seminţele cad pe sol, în apropierea plantei – mamă. Ele se acumulează în sol, în stadiul de latenţă şi se constituie într-o rezervă “bancă de seminţe”, capabilă de a produce numeroase generaţii de plante. Pe un exemplar de numai 40 de cm, s-au numărat aproximativ 4500 de seminţe (DINESCU, 2005).
Ecologia speciei
Ambrosia Artemisiifolia este o specie ierboasă anuală de zi cu o capacitate de concurenţă extrem de puternică, fiind foarte agresivă, din această cauză fiind considerată ca buruiană dăunătoare în culturile agricole (http://www.issg.org/database/species/ecology. asp?si=1125&fr=1&sts, consultat la 28.06.2011).
Ambrosia Artemisiifolia creşte în general în locuri ruderale sau degradate asociate cu o perturbare puternică datorată activităţilor umane. Astfel specia se instalează foarte uşor în diferite tipuri de habitate, fiind frecventă pe marginea drumurilor, căilor ferate, locuri de construcţie, cariere de piatră, câmpuri agricole, zone locuite, cursuri de apă etc.
În primul an al apariţiei este foarte abundentă, apare alături de pelin, urzici, spanac porcesc, ştir, în culturi de cartofi, porumb, sfeclă, tutun, floarea-soarelui, mai rar în culturi de graminee, pe ogoarele lăsate în paragină, în rigole. Când condiţiile de mediu sunt prielnice are tendinţa de a invada masiv terenurile agricole, cauzând sărăcirea solului în elemente nutritive. În anul următor, existenţa unui covor vegetal pe sol conduce la reducerea luminii, ceea ce împiedică germinaţia acestei plante, caz în care dispare destul de repede însă seminţele stocate în sol îşi conserva foarte bine capacitatea de germinaţie timp de mai mulţi ani. Imediat ce se creează condiţii de luminozitate corespunzătoare, prin reducerea sau eliminarea covorului vegetal de la sol datorită muncilor agricole, ambrozia reapare.
Buna ziua,
şi va mulţumim pentru iformaţia oferită. O întrebare dacă nu vă supăraţi – Care ar fi cea mai efectivă metodă de luptă cu Ambrozia ? şi dacă această problemă sar putea rezolva mai operativ prin eforturile comune a ambelor ţări.